In corpul uman, hormonul de crestere (HGH) este produs de catre glanda pituitara. Se gaseste in cantitati foarte mari in timpul adolescentei, cand promoveaza generarea tesuturilor, depozitarea proteinelor si consumarea tesutului adipos subcutanat. Odata cu maturarea, nivelele endogene ale acestui hormon scad, ramand prezente in organism in cantitati foarte mici. In organism, structura hormonului de crestere este o formata dintr-o insiruire de 191 de aminoacizi. Dupa ce a fost izolat de catre oamenii de stiinta, s-a deovedit ca acest hormon are proprietati terapeutice fantastice, mai ales in cazul deficientelor glandei pituitare. A fost izolat pentru prima data in 1956, iar structura lui a fost identificata in 1972. In anii '80 au aparut primele medicamente care contineau hormon de crestere. Singura sursa de hormon de crestere era reprezentata de glanda pituitara a cadavrelor umane. Dar aceasta metoda de productie a medicamentelor a avut o viata scurta, pentru ca datorita ei pacientii se puteau infecta cu o boala foarte rara de creier, boala care era fatala. In ziua de astazi toate preperatele de HGH sunt sintetice. Este aproape imposibil sa se mai gaseasca pe piata produse vechi precum Grorm. Folosirea hormonului de crestere s-a raspandit din ce in ce mai mult in lumea sportului datorita numeroaselor efecte benefice. Pentru inceput, HGH stimuleaza cresterea in aproape toate tesuturile, in primul rand din cauza cresterii numarului celulelor si nu a maririi dimenisunilor acestora. Asta include muschii scheltici si in afara de ochi si creier toate celelate organe. Transportul aminoacizilor este deasemenea crescut, precum si sinteza proteinelor. Toate aceste efecte sunt defapt mediate de IGF-1 (factorul de crestere insulinostimulator), un hormon foarte anabolic produs in ficat si alte tesuturi ca raspuns la HGH (nivelurile cele mai crescute de IGF-1 apar dupa 20 de ore de la administrarea HGH-ului). HGH stimuleaza si hidroliza trigliceridelor in tesuturile adipoase, avand loc o scadere importanta in tesut adipos in timpul administrarii. Induce si o rezistenta la insulina, folosindu-se grasimile ca principala sursa de energie in loc de carbohidrati. Tehnologia prin care este produs fiind elaborata, costurile de productie sunt ridicate, ajungadu-se ca pe un sportiv sa il poata costa si 20 de dolari pe zi administrarea de HGH. Asta ar duce la 150 $ pe saptamana sau poate chiar la 300 $ pentru doze cu adevarat anabolice. Majoritatea nu isi permit asemenea sume si compenseaza prin administrarea de doze mici. Asta va duce la efecte foarte mici sau inexistente. Trebuie sa se foloseasca doze mari si sa se administreze zilnic pentru a fii eficient. Asa ca daca nu va permiteti o cura intreaga de HGH, nu ar trebui sa incercati deloc. Doza medie este de 4-6 U.I./zi (unitati internationale) pentru a atinge rezultatele cele mai bune. Administrarea zilnica este foarte importanta, pentru ca HGH-ul are o durata de viata mica. Concentratia maxima in sange apare dupa 4-6 ore de la injectie si are perioada de injumatatire de 30 de minute. In mod cert acest lucru face ca mentinerea constanta a nivelurilor HGH-ului in sange sa fie dificila. De asemenea efectele sunt mai pronuntate atunci cand este folosit pe perioade lungi de timp, adesea cateva luni. Se poate folosii si pentru perioade mai scurte, dar mai alesatunci cand se urmarete pierderea stratului adipos. Pentru aceasta un ciclu de cel putin 4 saptamani ar trebui folosit.Se poate administra intramuscular sau subcutanat. Ultima varianta duce si la pierderea grasimii in locul unde a fost injectat, ceea ce face necesar schimbarea locului injectii de fiecare data pentru un aspect simetric al corpului. Se pare ca majoritatea cad deacrod cand vine vorba de proprietatile de ardere a grasimilor ale HGH-ului.